Natalie sau despre lumea privită de la înălţimea firului ierbii

Alina Emandi

Ştiam că o să doară. Dimineţile, toate dor. Aşteptăm amândoi o lumină lăptoasă şi zglobie din spatele norilor, să intre pe fereastră. Eu şi Natalie stăm cuminţi lângă oglinda impunătoare din cristal, dornici de îmbrăţişare.

Ador serile când eu şi Natalie simţim aerul dislocându-se în jur de trupuri frumoase, plutind. Ea preferă efemerul, ludicul, eu mă simt acasă atunci când am pământul sub talpă. Din când în când ne întalnim în atingeri de o intensitate greu de suportat. Atunci Natalie se ruşinează şi începe să plutească în aer cu o candoare pe care nu i-aş fi anticipat-o înainte s-o cunosc mai bine. Ruperile acelea de ritm cred că şi le doreşte, că le aşteaptă cu o nerăbdare aproape feciorelnică. Nopţile lângă ea sunt pline de magie şi neînţelesuri. Este o desfătare caldă ca o lacrimă, o scufundare în pulsaţiile ei doldora de seve.

Ne iubim, şi nimic în noi nu prevesteşte fragilitatea sau uitarea. Credem că veşniciile toate ne aparţin, atâta timp cât tangoul ne apără de frigul mătăsii negre în care suntem abandonaţi atunci când se aşterne nimicul. În clipele acelea toţi porii ne intră în alertă şi alunecăm într-o aşteptare dureroasă. Natalie începe să suspine şi mie mi se face un dor nebun de parfumul subtil al gleznelor. Lumea privită de la înălţimea firului ierbii este total lipsită de aroganţă. Rămâne doar frumuseţea nepervertită a muzicii, trăirea aceea febrilă pe care n-o poţi transpune în cuvinte.

Sigurătatea este cel mai nociv produs antisurâs, este golul acela în care ne locuim fricile. Nu vreau să rămân vreodată singur în lume. Aş fi atât de trist încât n-aş mai avea nimic de dăruit. Fără Natalie, tangoul nu mai are sens. Ea îmi dă toată bucuria îmbrăţişării, mă poartă prin stări similare cu nirvana. Alături de ea, improvizăm Absolutul.  Suntem împreună aici, în miezul Lumii. Ne tatuăm pe piele întâmplarea, jumătăţi de gest, acorduri de vioară. Suntem artistul, lumina, suntem noi prin decret liric.Roşu şi negru, în aceasă sală de-aşteptare spre noi înşine.

Împreună clădim cea mai frumoasă terapie împotriva morţii care fură sufletele celor singuri: DANSUL.

V-o prezint pe Natalie: ea şi cu mine suntem o pereche de pantofi de tango.

shootig "Me and my Tango shoes" - by Stefan Andronache @ Cuib D'Arte