Muza

Andra Lungu

          …era destul de obisnuita, ii lipsea acea sclipire a unei trasaturi deosebite. Avea o constitutie firava, ochii mari, greu observabili din cauza privirii umile care ii proiectau in pamant. Nu stiu ce mi-a atras atentia asupra ei. A fost ceva intamplator, probabil oprirea brusca a tramvaiului in acea dimineata, care    i-a lasat ochii larg deschisi, speriati. Am inceput sa o studiez. Cautam ceva special la acea umbra, trebuia sa aiba si ea ceva care sa o defineasca, asa ca am decis sa o urmaresc. In fiecare dimineata iesea din casa cu un palton in mai multe nuante de gri, indreptandu-se spre statia de tramvai. Nu o vedeam niciodata in compania altei persoane si mi se parea si mai intriganta. Cum nu stiam cum o cheama si cu ce se ocupa, i-am creat o identitate. M-am gandit la Ana si mi-o imaginam croitoreasa. Urmarind-o in fiecare zi, am reusit sa surprind, in fata unui magazin, privirea pierduta indreptata spre o pereche de pantofi de culoare visinie, cu tocuri ametitoare. Nu mai vazusem pantofi atat de fermecatori, atat de feminini. Ma uitam indelung la ei si incepusem sa-mi pun intrebari la care nu gaseam raspunsuri.

          Intr-o seara am trecut pe langa casa ei si am vazut-o iesind grabita pe usa. Ceva era diferit, desi intuneric, am reusit sa disting conturul gingas al unei flori prinse in parul ei. N-am mai stat pe ganduri si am luat-o pe urmele ei. Ma indreptam spre strazi slab luminate si simteam cum ma cuprinde o neliniste tulburatoare dar imi doream foarte mult sa aflu ce avea sa se intample in acea seara. Pe masura ce gandurile ma napadeau mi-am dat seama ca disparuse. Priveam cu mirare in intuneric, ma uitam in jur si brusc am remarcat o usa curios pictata cu nuante de verde si rosu, luminata de un felinar. Se auzea o muzica stranie, care nu-mi era deloc cunoscuta, venind din dreptul acelei usi. Am decis sa deschid acea usa. Spatiul inchis, fumul de tigara, lumina slaba si o muzica grava m-au invaluit si ma indemnau sa pasesc  mai depate. Simteam prezenta oamenilor insa mi-a luat ceva timp sa disting figurile miscatoare. M-am alaturat unui perete usor ondulat si asteptam sa-mi revina simturile. Incepusem sa aud tot mai bine muzica, care la inceput ma sufoca, apoi imi crea un gol imens pe care il umplea cu o tristete coplesitoare. Dintr-o lampa scursa parca din tavanul scund si neregulat, cobora o lumina teatrala ce punea in evidenta figuri tinandu-se in brate cu tandrete. Paralel cu podeaua o fasie de lumina se proiecta pe picioarele dansante. In acest moment am inceput sa observ pantofii. Nu-mi puteam dezlipi privirea de pe podea, descopeream sinestezia, o multitudine de culori care aveau miros si gust, ma pierdeam in detaliile acestor maiestrii. Ma uitam cu fascinatie la miscarile in tandem, care ma intrigau, nu se repetau, ca o carte care se rescrie continuu intr-o alta poveste. Ratacind printre perechi, am zarit-o in fundul incaperii. Statea in fata unei oglinzi, intr-o rochie neagra, simpla ce-i punea in evidenta spatele gol, serpuit. In picioare am observat pantofii visinii din vitrina, care usor prafuiti o faceau mai frumoasa ca oricand. Eram fericita ca ii descoperisem trasatura care o facea speciala.
           Mi-a zambit  lung din coltul camerei si cu privirea mi-a soptit: “E tango, dansam?”

shootig "Me and my Tango shoes" - by Stefan Andronache @ Cuib D'Arte